A nins de un metru. Azi comandam ultimele lucruri necesare pentru casa in progres. Il las pe Conrad langa Dedeman si merg s-o iau pe Jackie de la școala. Îmi propun o atitudine jovială, senina, calda. E o zi buna de altfel. Dar as vrea sa transmit liniște si siguranța copiilor mei, in tumultul asta al vieții, cu casa in construcție, si fără planuri de vacante. 

O iau pe Jackie si mergem la mașina. Avem de așteptat jumătate de ora sa iasă si ivy din aceeași curte. Povestim, ne ținem de mâna, Jackie e ca de obicei plină de entuziasm. 

Intrăm Amândouă in spate ca e mai mult loc sa stam de vorba. Dupa 2 minute observ ca bretonul ei sta ciudat. Se mai sucește el ciufulit. De la vânt, de la căciula. Il dau intr-o parte si devine evident ca a fost cumva scurtat. E ca un dinte lipsa intr-o dantura dreapta. Sunt 3 cm tăiați din lungime. Cam 2 cm lățime. 

O întreb ce s-a i tâmplar. Îmi mențin curiozitatea. E aproape hilara situația. Îmi vine sa râd. Ea Răspunde ca nimic. O întreb direct daca si-a tuns bretonul. Cu o fața calma, îmi Răspunde ca nu. Decreței ori zice foarte convingător ca nu. Ca Petru înainte sa cânte cocosul, de trei ori. Doar ca parul din frunte evident a fost ciopârțit. 

Imi trece prin cap gândul ca poate ivy a intrat cu foarfecele in timp ce Jackie dormea. Doarme cam tun. Dar nu era tuns dimineața. Ma uit la ea calm si zic: “minciuna are picioare scurte. Si când e evident adevarul, minciuna nici n-apuca sa pornească din loc”. Zic: “ți l-ai tuns tu sau ți la tuns cineva. Ca par in frunte nu mai ai.” Sta blocată ca o căprioară prinsă in lumini. Se chinuie. Se strofoacă sa încropească un răspuns. Aștept. Liniștea e deranjant de apăsătoare… pentru ea. Ii spun “adevarul e asa de usor! Nu trebuie sa te chinui sa il inventezi si apoi sa il acoperi. Spui ce s-a întâmplat si gata.” Minciuna e o povara greu de dus. 

Câteodată ma întrebe daca prea i-am dat minciunii importantă. De la trei ani vorbind despre biblie, despre Adam si Evă, despre minciuna si adevăr, asa obiectiv, educational. Pare ca înțelege de fiecare data si totuși atracția fata de minciuna nu o înțeleg. O fi un experiment sa vadă cat de departe ajunge minciuna sau cum reacționam noi? Cel mai tare ma doare erodarea încrederii. Cu cat Devine mai experta cu atât încrederea mea in abilitatea de a o coti scade. Si greu ne va fi amândurora fara încredere. 

Vorbim si despre asta. Încă evelyn spune adevarul nonșalant. Si ma doare ca mi-e mai usor s-o cred pe cea mica si relativ noua in familie, decât pe fiica mea mare cu care am o relație solida de ani de zile. Cand Vin la mine sa mediez ceva, se obicei faptele nu sunt clare: cine ce a facut. Amandoua se contrazic, una din ele nu spune adevarul. Iar ivy învață repede cand minciuna isi câștiga teritoriul. 

Ca la desene animate, Jackie spune deodată Si repede: 

l-am tuns in pauza!

de ce?- întreb eu. 

Ca imi place cum imi sta asimetric. (Excent răspuns!)

De ce n-ai spus asa din prima?

Ca mi-era frica ca ma cerți. 

Draga mea, parul e par. Creste. De tuns te-ai mai tuns singura si n-a ieșit prea bine. Dar cea mai mare Tristețe a mea e ca ai persistat in minciuna. Si daca e sa te cert, de minciuna te cert. Nu ca te-ai tuns in pauza la școala. 

Am ramas mult pe gânduri. Ce-i de facut? Am întrebat-o cum s-o ajut sa scape de obiceiul asta prost de a minți. Mi-a spus sa încerc s-o mint si eu. Pufoai! Nici prin gand nu mi-a trecut asa ceva. Jackie, minciuna are gust bun la început si apoi e otrăvitoare. Nu imi pot spurca gura cu neadevăr. Nu pot. Am nevoie ca cei din just sa poate avea interesele in mine. Minciuna șterge toate limitele. Daca nu avem încredere unii in altii, nu avem nimic. Mi-e si frica sa ma gândesc cum ar fi sa trăiesc in minciuna. Ce povara. Ce griji. 

Imi fac procese de co știință. Am foat prea tranșanta cu păcatul? I-am dat minciunii prea multa importantă? Am reacționat prea dramatic la minciuna? 

Am întrebat-o pe mama ea ce făcea cand noi minteam. Ne certa, ne corecta sau ignora problema. Nu-si amintește. Zicea ca pe ea o enerva ca vorbea singura. Adevarul e ca eu eram o muta ca si copil. Dar sincer nu aveam nimic de zis. Si bunica mea imi zicea ca stau ca un par si ca sunt o muta. Astea sunt singurele jigniri de la ea. Tata era un mut si un suparacios. Cu el semna. Am facut eforturi conștiente sa o pun pe pace pe mama, sa voluntariez informații, sa o țin la curent, sa ii împărtășesc ce se intampla cu mine. Mi-a prins bine acest Exercițiu din adolescenta. Eu n-aveam nici o grija, dar Discreția mea o îngrijora pe mama. 

Întrebarea rămâne: nu doar cum ne debarasam de acest obicei, aceasta tendința de a minți si a vedea cat merge, sau cum reacționează Adulții, ci mai important: cum zidim impreuna o relație de încredere. 

Parintii mei sunt oameni integri si ma pot baza pe compasul lor moral. De asta, libertatea lor de a trece peste cuvantul meu de a nu ascunde dulciuri cu copiii mei, si a nu-i lasă nesupravegheati pe internet, ma lasă masca. Lupt pe doua fronturi, sa ii conving si pe ei si pe copii de pericole si de importantă ascultării. 

Cu totii am mai fabricat Cate o minciuna. Eu ma roseam toata si ma simteam zdrobuta de povara minciunii. Prea complexa si prea multe griji pentru nimica toata. Strategiile mele de părinte nu dau roade pe cont propriu. Am nevoie de dumnezeu in schimbarea inimii ei. Si imi rămâne prea clar in minte îndemnul ca Dumnezeu ne câștiga cu dragoste nu cu pedeapsa. Avem un drum lung in fata. De a corecta in dragoste. Sper sa ajungem cu mintea întreagă la destinație.