Rolul de părinte șlefuiește sau elucidează câteva abilitați esențiale in lumea adulților, in roluri diverse de pe piața muncii, in special roluri de conducere. 

Nimic altceva nu te pregătește atât de organic pentru rolul de manager sau mai bine zis lider, ca viața de familie. Dacă ai avut părinți cu abilitați de lider, cu siguranța s-a prins ceva bun de tine. Dacă ajungi tu însuți sa devii părinte, vrei nu vrei faci cursuri intensive de lider. 

Liderii buni (sau cum zice fiica mea: șefii buni) au grija de oamenii lor si le spun sau le arata ce trebuie sa facă. Asta zicea pe la 5 ani când provoca sau chestiona Instrucțiunile sau cererile noastre. Desigur asta făcea parte din drepturile ei, însă in unele situații, majoritatea chiar, noi aveam ultimul cuvânt: “Ca noi eram șefii.” 

Când poți verbaliza îngrijorările sau îndoielile in legătura cu un proiect sau o decizie, te simți auzit fie ca si copil, fie ca si subaltern. Ce mare lucru sa se facă concesii conform abilitaților sau preferințelor tale. Sa colaborați. Face parte din pregătirea pentru viitor fără sa știrbească autonomia din prezent. Ba chiar sa o întărească. 

Noi ca părinți nu suntem responsabili de rezultate. Noi suntem liderii copiilor noștri si suntem responsabili sa avem grija de ei. Sa le oferim resursele necesare ca ei sa își facă treaba bine, sa se dezvolte, sa simtă satisfacție si conectare, sa crească. Si ei își doresc succes si rezultate bune in tot ce își propun sa facă. Noi doar ghidam, oferim suport, directie, resurse. Rezultatele le vom vedea, nu vor întârzia sa apăra, si le vom atribui lor succesul. Nu noua. Ei nu pentru noi trăiesc. Sau reușesc in proiectele lor. Si la rândul lor, cândva, vor fi si ei șefi buni. Noi indirect culegem roade, si ne bucurăm de ei si pentru ei.