Am fost conștientă de lupta spirituală ce se dă în toate planurile Domnului pentru noi. În dreptul nostru am ales cu o minte limpede, cerebral, cântărit, și nu mereu mânată de emoții, deși au și ele rostul lor. Sentimentul de neliniște, de ne-împăcare, trebuie confruntat cu fapte, cu liste. Cum ar fi dacă merg mai departe. Cum ar fi dacă mă retrag din această cursă? Lista clasică de Pro și Contra. 

“În lume vom avea [oricum]necazuri”. Dacă nu încredințăm Domnului frica de astăzi, atunci când inevitabil vor apărea încercări, vei fi ispitită să te îndoiești de decizia luată azi. Copilașul cuminte de azi se va și împotrivi într-un an sau peste o lună. Împotrivirea lui sau mofturile sau plânsul inexplicabil vor fi o dovadă că are încredere  îndeajuns în tine să-și exprime emoție neplăcute, știind că totuși încă o să-l iubești.  

Diferența dintre copii frumoși și mai puțin frumoși, și percepția noastră despre frumusețe sunt influențate de societate. Frumusețea minții, a inimii, a caracterului este frumusețea care se poate mereu dezvolta, îmbunătăți. Din păcate, mulți dintre noi pornim la un drum de înfrumusețarea interiorului pentru că nu credem că suntem îndeajuns de frumoși pe dinafară. Ca fată îmi amintesc că nu am crezut că sunt frumoasă. Probabil că nici nu eram. Cert e că nu am avut niciodată haine asortate sau la modă, și majoritatea nici măcar noi. 

Dar îmi amintesc determinarea să mă concentrez pe școală ca măcar să fiu deșteaptă. Devreme în copilărie am citit în Biblie și proverbul că ceea ce face farmecul unui on este bunătatea lui. 

Fiicele mele sunt foarte frumoase. Dar nu le-am văzut așa la început. Aveam așteptări diferite. Mă așteptam la un copil brunet cu piele măslinie. Dar am fost potriviți cu o fetiță blondă cu ochi albaștri. Iată că discriminarea exista în inima mea. Fiica mea semăna cu cineva a cărui caracter nu-mi plăcea. 

Un copil care se simte iubit și căruia i se zâmbește sincer și cu dragoste, începe să reflecte același zâmbet și bucurie în ochi. Copiii adoptați încep să semene cu noi pentru că-i iubim. Deconectarea temporară ce are loc când îi dojenim, sau ne uităm mai sever la ei, face loc de o apropiere și mai strânsă în reconectare. Testări, mofturi, certuri, deconectări emoționale temporare și spectrul larg de emoții există în mod sănătos. Le povestim cum ne simțim noi când suntem nemulțumiți, obosiți, flămânzi, furioși, nedreptățiți. Un mesaj important rămâne crucial: Fără frică de abandon. Obrăznicia sau neascultarea nu atrag după sine părăsirea. Frica asta a fost trăită și adeverată, de majoritatea copiilor adoptați. 

Am depășit situații foarte grele, și pe unele din ele cu aparentă ușurință. Dar ceea ce mă apasă și mă irită cel mai tare în prezent este nemulțumirea copiilor mei. Și încă învăț cum să o abordez înțelept, să fie ziditor pe termen lung. Frazele de grenul “pe vremea mea” nu înseamnă nimic pentru copii. Acesta nu e termen e comparație și nu induce un sentiment de mulțumire. Poveștile de genul sunt importante de împărtășit, ca experiență de cunoaștere și conectare, dar nu pentru schimbarea inimii. Mulțumirea inimii nu se ancorează sănătos în comparația cu cei din jur. Ne-am gândit că exemplul personal va fi de-ajuns, dar copiii nostru au nevoie și de justificări clare și dezbateri amănunțite. Și uită repede. Până acum ce a ținut pe termen mai lung a fost îndreptarea ochilor spre Hristos. Cu cât încercăm să justificăm binecuvântările, să ne numărăm motivele de mulțumire, cu atât devine mai greu și mai neproductiv. Atâta pot. Atâta am. Îți ofer cu dragoste și bucurie tot ce sunt. Mai mult nu știu cum să ofer. Așa am ajuns. Ca părinte. Adoptiv. Să mă justific față dem copiii mei, că mai mult decât am nu pot oferi. Și această experiență este dureroasă pentru mine, până mă uit eu însămi la Hristos.  

1 Corinteni 4:7 zice “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” Dacă nu mă conectez zilnic la Sursă, sunt la fel de pierdută în întristare sau nemulțumire ca și copiii mei. Tot ce am este un dar. Și sunt chemată să dau mai departe, să binecuvântez pe alții la rândul meu. 

1 Corinteni 15:10 “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” Atât eu cât și copiii mei.