Bunica avea o vorbă: daca nu îți cauți tu de lucru, îți dă dracu’ de furcă.
Ne este instinctiv să ne ușurăm viața, sa căutam drumul ușor. Dar provocările? Pe alea cine si le dorește? Din cate stiu, bucuria si satisfacțiile vieții vin din biruința luptelor. Si daca asa sta treaba, si vrem sa trăim cu împliniri, nu mai bine ne căutam noi de lucru, decat sa ne dea altcineva?
Am trait mereu dupa motto-ul lui bunica in subconstient. Si mi-a prins bine. Astia la lucru la Apple ziceau ca sunt proactiva. Si ma tot promovau. Eu de fapt imi alegeam provocarile dupa intuitie, care mi se potriveau, nu doar ce ramanea neales.
Da’ ce-am vrut sa zic de fapt, e ca la inceput am privit adoptia cerebral. Ne doream copii. Iar viata devenise prea comoda, prea monotona. Am stiut ca adoptia va fi o provocare, un drum palpitant, iar pe de alta parte sunt convisa ca daca ramaneam pe loc din dorinta de confort si o viata usoara, ne gasea dracu’ de lucru.
Si inca o vorba pe care mi-a zis-o mama, iar eu am pasat-o deja mai departe… Cand oamenii care nu ne cunosteau i-au zis ca nu ne merita, mama le-a raspuns ca nici nu pretinde asta. Iar noua ne zicea ca noi suntem doar un dar, ca de fapt noi am fost si vom fi mereu ai Domnului. Ea ne are in grija, doar o vreme, dar viata nu o traim nici pentru ea, nici macar pentru noi, ci pentru Domnul. Si ne mai zicea ca noi putem face si realiza mai mult decat a putut ea vreodata.
Zilele trecute imi povestea cum se simtea depasita in a-l ajuta pe fratele meu mai mare la teme. Din clasa a doua nu mai facea fata cu turele de noapte ca laboranta la tratarea apei. Programul semana cu al lui tata. Era predictibil dar haotic. Si fratelui meu i-a spus: tu poti si va trebui sa te descurci singur. Esti extraordinar de capabil. Eu nu am nici resurse nici capacitatea sa te mai ajut la teme. Dar tu poti. Si el a putut. Iar apoi el m-a ajutat si pe mine uneori, cativa ani mai tarziu.
—
Acum doua seri, dupa ce am citit povesti de seara cu Jaclyn, si ne dragaleam in patul ei, ceea ce inseamna ca eu o tin pe ea in brate ca pe un bebelus si o pup pe toata fata si ii soptesc adevaruri luminoase despre cine este ea. La un moment dat i-am spus ca ea nu e a mea. Apoi liniste. I-am sus ca eu sunt mama ei si o voi iubi mereu, si voi fi mereu disponibila, dar ea este incredintata mie doar pentru o vreme, sa o iubesc, sa o ingrijesc, sa o invat de bine, sa o indrum. Dar ea va fi la un moment dat un adult puternic, independent, curajos, care poate realiza tot ce-si propune. I-am spus ca eu o ajut sa devina responsabila. La care ea zice: “dar eu o sa fiu responsabila si de copiii mei si de soul meu, ca si tine.”
