Săptămâna trecută am vizitat foștii asistenți maternali ai lui Jackie. Fără presiunea tranziției fiicei noastre sau a limitelor impuse de stat, prietenia noastră evoluează în mod natural. Conversațiile noastre sunt simple, dar cu adâncime în esență.
Vizitându-i ajungem să întâlnim și să ne împrietenim cu ceilalți copii în plasament (care vin, se întăresc, se oblojesc, se așează în mintea și în inimioara lor, fiind iubiți cu blândețe, cu aer curat, cu odihnă, și mai ales mâncare absolut delicioasă). Să-i cunoaștem pe acești copii este în sine o bucurie pentru noi. Pentru că de-a lungul timpului asistăm la călătoria lor în adopție, atât de plină de speranță și plină de iubire, energie și vise. Ajungem să înțelegem mai bine întregul proces și aprecierea noastră pentru activitatea de plasament se aprofundează.
Asistenta maternală, pe care o vom numi M., și-a amintit cum și-a rămas bun de la primul ei copil în plasament. Acum mai bine de un deceniu. Și cât de dureros a fost. Cum a pledat pentru bunăstarea copilului, exprimând cu curaj o perspectivă rezonabilă și de bun-simț. Când statul a propus reunirea ei cu familia care nu a întrebat despre starea de bine a fetei timp de peste 4 ani, după ce au abandonat-o în spital cu probleme medicale. Au ajuns să iubească pe deplin și complet această fetiță și au acceptat să o lase să meargă doar la o familie bună și iubitoare; în timp ce pregătea fetița pentru tranziție, M. a trebuit să o împingă în brațele altei Mame, mama adoptivă, familia pentru totdeauna.
M. a încurajat așa fiecare copil, pășind curajos în credință, evidențiind binele viitor, prezentând tot ce este mai bun la familia adoptivă, pledând pentru atașarea copiilor față de viitoarele lor familii adoptive.
Ce echilibru delicat și ce călătorie grea. S-ar putea urma niște pași ca la carte (dacă ar exista o astfel de carte), însă ce are loc este o călătorie emoțională de tranziție care trebuie făcută cu înțelepciune și intuiție dată de Dumnezeu.
Am întrebat-o pe M, cine a învățat-o cum să facă asta așa elegant și aparent ușor. M-a privit doar cu o ușoară confuzie. A fost o perioadă în care i s-a spus să nu se atașeze și să nu lase copiii să se atașeze prea mult de ea, sau să o numească mama. Ca și cum asta chiar ar fi posibil sau sănătos. Dar M. deține această înțelepciune din vechime de a-și asculta și urma inima. Dumnezeu să o binecuvânteze pentru asta!
Când copilul cere ajutor din obișnuință, persoanei de referință (asistentei maternale) modul discret de a face tranziția spre părinții adoptivi este încurajarea repetată a copilului să ceară ajutor mamei sau tatălui (stângaci de altfel). Azi așa, mâine așa, în câteva zile copilul începe să vină din instinct să-și ia de mână părinții adoptivi ca să-l ajute sau se așează la ei în brațe.
Ca viitorul copil adoptat să vină la tine, cei la care era până atunci trebuie să le dea drumul curajos și să le insufle încredere.
Dragostea și durerea cu care M. a rostește cuvintele “de a îndepărta cu blândețe copiii pe care îi iubește…” aceasta este munca incredibilă de a înțelege limitele și responsabilitățile în asistență maternală, de a accepta durerea unei iubiri autentice și de sacrificiu.
https://violetaaltmann.com/foster-love/Postare originală in engleză.