M-am blocat undeva. Prea conștientă de sine. Intr-un punct paradoxal în care cred ca totul e clar pentru toti, si nimic din ce as spune n-ar fi relevant.

Prea de ansamblu mi-e vederea. Încerc din răspunderi sa ma cobor din balonul de aer, aruncând greutăți, micșorând focul. Însă rămân suspendată încă. Sus. Prea sus. Si hotărăsc sa mai stau. Sa șed blând. Poate cobor natural.

Cu Jaclyn ne înțelegem. Ne place unii de altii si unii cu altii. Ieri s-a sigilat si dosarul de adopție. Definitiv si irevocabil ne aparținem, fara sa mai dam vreo socoteala cuiva.

Conrad a venit ieri cu ideea cărții următoare. Ce întrebări grele sau neașteptate ne-au pus copiii adoptați noua parinților lor de suflet, si cum le-am răspuns. Cum le-am gestionat. Noi avem destule perle, unele notate si rumegate, altele arhivate in adâncul minții si inimii noastre. Dar știm ca nu suntem singurii in călătoria întrebărilor care ne taie respirația, care ne face inima sa palpite, care ne încurca, sau ne scutura. Si ei sunt experți in a citi printre rânduri, o sprinceana ridicată, o privire fugitiva de frica, de nesiguranța, sau de bucurie. Ei sunt experți in microexpresii.

La ce lucrez intenționat de mai bine de doi ani e sa-i câștig ei încrederea. Si ne adâncim rădăcinile cu fiecare cuvânt ținut, cu fiecare privire de afirmare. Încerc sa nu las nici o urma de îndoiala. Cand ma întreaba ceva ce nu stiu, sau ma ia prin surprindere ca nu am nici un răspuns pertinent, ii confirm ca nu stiu. Dar o sa ma gândesc si o sa-i răspund curând. Si apoi ma țin de cuvânt. Cat stiu.

Sunt convinsă ca din adâncul ființei ei știe ca sunt pentru ea, si o susțin, in vreme ce temelia mea solida e Dumnezeu însuși.
Ne rugam mult seara, povestim, răspundem la întrebări fara sa fim grăbite. Primește cu sete din credința mea, si eu o dau ca o ușa larg deschisă, ca nu de la mine dau, ci Tatăl nostru însuși, revarsă har.

Astfel Viața recapătă sens. Daca uneori uitam ce căutam pe lume, de ce e îngăduită durerea, ce gust are fericirea pura, cine suntem, cine e Dumnezeu, ciclicitatea noastră emoțională, tot deschide portițe către transcendent, si ne invita sa căutam, si sa aflam. Intr-o lume confuza si tot mai singuratica, Dumnezeu e același, statornic si neschimbat. Puternic si disponibil. Iar pe noi societatea ne ia cu valul. Si cu cat înaintam in vârsta ne e ori tot mai frica sa fim diferiți, pentru ca nu știm justifica nici măcar fata de noi înșine de ce si cum suntem altfel, ori devenim încăpățânați val vârtej si mărșăluim dupa propriul ritm in directia opusa tuturor. Ideea e însă nu sa dărâmam tot in cale, ci sa alteram cu ritmul si claritatea noastră directia celor ce ne gravitează in jur. Ca un magnet. Ca o lumina in întuneric.

In cateva saptamâni are loc ziua adopției. Si am fost invitata sa am un stand de carti la eveniment, si poate sa dau si interviu.

In lumea asta de suspiciuni si nesiguranța, de frica de necunoscut, ne asumam ce nu știm, deschidem curajos palmele si bineprimim durerea. Nu ne întoarcem fața de la ea. Adoptia nu neagă abandonul sau infertilitatea, ci le transforma.

Se zice ca prin credință putem muta munții. Haideți sa visam înalt. Sa alegem sa credem si sa cerem lumina. Lumina minții, lumina sufletului. Iar Dumnezeul nostru viu si adevărat e generos si bun.