Se lungește tare mult anul școlar. Iar luna Iunie e plină de programări. Examen de clarinet, excursii, poze de clasa a IV-a, vizite la dentist, ieșire la cabana cu clasa, ziua copilului si ziua adopției.
Duminica seara Ivy a realizat ca i-s descusuți in fund pantalonii doriți. S-a gândit ca ar fi bine să-i cos. Eu nu aveam așa planuri harnice pe duminica seara. M-a întrebat daca poate să-i coase ea.
-Ai nevoie de ceva de la mine? întreb eu.
-Nu. Ma descurc, zice mezina mea vitează.
Aduce ață si ac. Se așează lângă mine. Eu lucram ceva pe laptop. O vad cum se străduiește și se opintește.
-Am nevoie de două chestii.
-Da?
-Păi doar sa pui tu ața în ac. Si sa faci nod.
Îi spun ca bunica mea se baza pe mine sa pun ața în ac pentru că văd mai bine. Era o strategie sa ne ajute să credem că putem, să încercăm și să devenim responsabili. Avea bunica metodele ei.
O ajut. Că-i prima dată. Fac și nod. Apoi ivy împunge acul in fundul pantalonului de zici ca voia sa îi facă să sară în sus. Ii arat cum să coase si apoi o las pe ea. Face bine dar deși avea destulă, rămâne fără ața când încă mai era o parte descusută. Nu-i bai. nu se mai văd chiloții. Ea e mândră. Taie ața și a doua zi îi poartă.