Unele ganduri merita si trebuie spuse pe limba lor, pe limba natala. Era o vreme cand vorbitul sau scrisul in engleza simpifica, facea lucrurile grele sa fie usoare, de spus si de primit. Scriind pe limba mea iar imi amintesc de curgrerea melodoasa si expreiva a cuvintelor. Gandesc in engleza cand vorbsc in engleza dar avand un bagaj latin plin, complex exprimarile au fost mereu expresive. Putine cuvinte, multa intelegere.
Dar mai e un motiv pentru care e nevoie sa vorbesc in romaneste. Ne priveste pe noi, cei de acasa, cultural si social vorbind.
Am intrebat cateva prietene bune cu copii mai mari ca ai mei daca se gandesc la viitorii lor tovarasi de viata. Cu naturalete mi-au raspuns desigur. Ne rugam pentru viitorii soti sau sotii ai copiilor nostri de la nastere. Si eu am inceput sa ma rog pentru viitorul meu sot din adolescenta. Acest concept mi-a fost introdus intr-o tabara crestina. Nu regret un minut din timpul petrecut in rugaciune pentru Conrad. Mai ales ca rugandu-ma, lucru impletit cu exemplele de familie din casa, am stiut intuitiv ce caut. Un barbat bun, smerit si jucaus. Ori ca il vad eu asa, Conrad devine tot mai mult ceea ce cred eu in el. E un continuum de ruga si decizie si devenire si Dumnezeu. Si m-am rugat in aceeasi suflare sa devin si eu parte din intreg. Asa cum ma trezesc tot mai des, rugandu-ma seara cu Jaclyn, sa cer Domnului binecivantarea lui si rabdare si iubire si intelepciune in slujba de mama. Jaclyn ma aude si uneori ne impacam deplin asa, stand in semi-intuneric, rugandu-ne scurt.
Am cunoscut multi barbati curajosi, iubitori, smeriti, frumosi, cu familii tinere… multe in america, dar mai nou si aici cateva – poate cercurile in care ne invartim fac loc de astfel de observatii – imi umplu inima. Daca nu m-as inconjura cu familii crestine, as fi bombardata de descurajare. La mall, in oras, la TV … o spoiala de machiaj si prezentabilitate fortata, grandomanie, sictir.
Deunazi stateam de vorba cu o tanara mama de baieti. Si povestndu-mi de inclinarile baiatului de a face surprize de ospitalitate tatalui, mama zicea ca e ingrijorata ca ii va creea asteptari de rasfat de la propria lui sotie. Eu de colo senina zic: “las ca ferice va fi casa lui (sotia lui) daca el ia initiativa sa o rasfete pe ea.” Am crezut ca acolo se incheie conversatia, fiecare luand pentru el un gand dar nu… fara sovaiala imi spune ea serios: “e responsabilitatea femeii sa slujeasca barbatul”. Inca nu mi-am revenit din soc. Iata in fapt de ce prea multi barbatii romani cresc rasfatati si moftorosi. Sincer credeam ca grandomania asa faniliar de urata e vina tatalui care poate bate pumnul in masa… dar cu stupoare realizez ca mamele ridica baietii pe piedestal in detrimentul viitorului lor. Usor ne obisnum sa fim slujiti dar sa invatam sa slujim cu bucurie si deplinatate… asta rar se invata la maturitate.
Conrad si eu suntem casatoriti de 11 ani imediat. In mare a fost mai usor decat am crezut. Dificultatile si incercarile venite din afara, nu s-au izbit de un interior subred. Si dragostea se zideste pe micile dovezi zilnice de iubire: cafea dimineata, vorbit putin si cu intelepciune, insa clar, raspicat si in dragoste cand e nevoie; macare calda, si casa tinuta in parteneriat, anticipat nevoi, citit emotii. Dar Conrad nu s-a tras niciodata inapoi de la a pune umarul, si des face lucruri doar pentru a ma bucura pe mine. Chiar frivole. Orice.
Daca noi ca mame incepem sa ne rugam pentru sotii copiilor nostri, in fapt ne rugam pentru copii nostri viitori care ne vor intra in familie ca adulti – un altfel de adoptie. Pentru puritatea mintii lor, pentru dezvoltarea caracterului, pentru intelepciune in alegeri, pentru inimi smerite si curajoase. Iata ruga inimii mele pentru viitorii nostri copii, adoptati acum sau mult mai tarziu prin casnicie.