Am aflat doar la sfârșit că Dana e mama unei femei care m-a mișcat profund prin iubirea și lumina exprimată în durerea văduviei.

Dar nu despre asta a fost astăzi. Astazi ne-a fost reamintit neapologetic despre cât de provocatoare și încercată e căsnicia, mai ales în perioada preșcolară a copiilor. Ca să știm lupta efectiv, trebuie să învățăm să recunoaștem și să numim provocările noastre, și sa ne setăm obiective. La ce anume simțim / credem că ne cheamă Dumnezeu astăzi?

Mi-a placut sa fiu martora unei vieți trăite bine, nu pentru că a fost ușoară, ci pentru că adevarul și-a confirmat puterea eliberatoare. 

Pentru o relație bună cu soacra, să avem curaj să spunem adevarul una față de alta, să plângem împreună, să ne certăm onest dacă e necesar. 

O să adaug aici înțelepciunea exprimată de soacra mea devreme în relația mea cu ea: “Așteptările neexprimate sunt dezamăgiri planificate.” O iubesc cu bucurie pe soacra mea. De câteva ori n-am văzut lucrurile cu aceeași ochi, dar fiecare crezând în inima bună a celeilalte, am vorbit adevărul, am plâns, ne-am vindecat și am crescut în dragoste una față de alta. Și acum mi-o amintesc spunându-mi în primele săptămâni de căsnicie, înmânându-mi un dosar gros, că de acum înainte Conrad e al meu, cu bune și mai puțin bune. Dosarul era plin cu datoriile lui școlare, dar am iubit-o pentru claritatea și sinceritatea ei. 

Ni s-a amintit să ne zidim casa, conștiente de puterea noastră vindecătoare ca femei și soții, și de rolul nostru unic în a valida și a da curaj și putere soților noștri. Casa devine cămin când oferă hrană, odihnă și intimitate. 

Să ne facem timp pentru a ne iubi soții, chiar, și mai ales când, copiii par nedespațiți de brațele sau de șoldul nostru. O dată la cateva săptămâni, e în puterea noastră să fim creative (să ducem copii la bunici, mătuși, de comun acord, unde sunt în siguranță și bine) să creăm spațiu pentru celebrarea intimității. Într-o lume care ne asaltează psihic, fizic, emoțional, spiritual, ne zidim casa pe viață când ne facem timp pentru intimitate astăzi, nu peste câțiva ani. Sunt perfect de acord! Și mereu plec re-inspirată pe tema asta de la întalnirile cu mamele de preșcolari. 

Și încă o notă. Bărbații noștri sunt asemeni vikingilor, luptători, cuceritori de lumi și noi teritorii. Dar după ce câștigă bătălii, așteaptă și au nevoie de femei să transforme câștigul lor, să-i dea sens și viață. Deși cred că vikingii plecau la luptă plini de spirit și de curaj, de la neveste.

Fiecare am fost creați cu abilități și nevoi diferite. Dumnezeu a creat soțiile cu o nevoie primară de a fi iubite, indiferent de performața lor. Ea are nevoie să se simtă în siguranță în relația cu soțul ei, prin faptul că el este devotat ei și o prețuiește mai mult decât orice. 

În același timp, Dumnezeu a creat soții cu o nevoie primară de a fi respectați, indiferent de performața lor. El are nevoie de încredere pentru a-și îndeplini rolul de cap al familiei, să știe că soția lui îl susține și are încredere în el.