La inițiativa și invitația unor mame, am zis da și eu, sa ajut cum pot să pornească un grup mops și în biserica pe care o frecventez. Îmi este foarte clar care nu sunt darurile mele, și cu toate astea mă străduiesc să nu las garda jos și să fac un efort. Să cresc și în domenii în care nu mi-e natural. Cum ar fi crafturile, jocurile, prăjitureala. Sunt un comunicator bun. Nu mi-e frică nici să stau în fața a 10 sau 100 de oameni și să vorbesc cu rost. Traduc. Găzduiesc pentru că încă îmi amintesc ce gust de cer a avut ospitalitatea oamenilor când mă simțeam dezrădăcinată. Și așa am scris grupului de mame care m-au primit așa natural între ele, că probabil ele nici nu-ți amintesc cum am apărut. Și le-am scris…

Dragi mame încântătoare,

Se începe un grup MOPS și în Iris! Prima întâlnire va fi la biserica, pe 9 Decembrie.

În grupul vostru și pentru mine s-a făcut loc în cerc, și am putut să îmi odihnesc inima și mintea între voi, când nu știam ce tren m-a lovit devenind mamă prin adopție. Am ascultat povești ale femeilor din biserica, am discutat întrebări și cel mai fain că am putut asculta când nu aveam nimic de zis. 

E minunat că acum în tot Clujul, în multe biserici, sunt astfel de grupuri. Dar e timpul sa reluam și în biserica noastră întâlnirile specifice pentru mame. Au trecut vreo cinci ani de atunci. Cred ca sunt multe mame noi în biserica. 

Dar întâlnirile nu sunt doar pentru mame de copii preșcolari. 

Eu am un grup mops pentru mame adoptive care nu neaparat fac parte din vreo comunitate. Însa pe mine personal m-a atras Viziunea Mops care zice, și citez: “Inimile noastre bat mai tare pentru mama care nu știe despre dragostea și mântuirea găsite în Isus. Vrem ca MOPS să fie un loc în care fiecare mamă să simtă că face parte deja din conversație. Un loc în care nu are nevoie să cunoască vreun limbaj interior, dar unde poate găsi licăriri de speranță și bunătate într-o manieră neamenințătoare. Vrem ca ea să știe că Isus o iubește și că El este ceea ce ea căuta.”

Ideea unui astfel de grup de mame în biserică a fost primită cu entuziasm. Asta e chiar un dar al liderilor din această comunitate. Anul acesta biserica se frământă cu definirea misiunii bisericii, și întrebarea unuia dintre pastori a fost cum ajuta lucrarea aceasta la bătălia pastoral-misionara a bisericii. Când știi încotro te îndrepți, când îți cunoști misiunea, altfel găsești resurse exterioare și interioare să mergi înainte. Altfel prea repede obosim și prea repede renunțăm. Mă văd eu însămi plină de elan și idei, dar dacă mă împrăștii peste tot nu mai am resurse să duc un lucru la bun sfârșit.

Îmi stă în minte chemarea de a fi lumini în cetate. Un far puternic, pe malul oceanului îl văd în pastorii principali, și lumina clară prin mesajul duminical, de învățătură, de mustrare prin duhul sfânt și încurajare.

Dar noi toți suntem lumini. Mamele se adună împreună ca luminițele iarna, dar lumânărelele de pe masa de crăciun. Atrăgătoare, crează ambianță. Puțină căldură, și mireasmă. Bunicile sunt sobițe, cu înțelepciune și cu încălzire. Dar nicidecum nu suntem latente pe care le luminăm în ochii oamenilor, precum un copil care nu știe încă îndrepta lanterna, și în loc să o îndrept în jos sau înainte, te orbește. Ca și fiice ale Tatălui Ceresc, noi atragem prin lumina noastră, sau împrumutăm una de la alta, în diferite anotimpuri în care ne găsim, când vânturile toamnei sau ploaia ne stinge bucuria sau nădejdea, ne adunăm împreună și ne molipsim cu lumină. Într-o beznă grea de anxietate, de frustrare sau durere, un grup de lumini va atrage inevitabil atenția și va aduce de departe călători înfrigurați. Nimeni nu aprinde lumina să o pună sub obroc. Așadar, anul acesta ne împrietenim cu disconfortul, pășind în lumină, cu vulnerabilitate și deschidere, și ne amintim să ne bucurăm, să fim ușor de încântat, și să fim prezente chiar în sezonul în care ne găsim. Domnul să își facă lucrarea în noi și prin noi. El să lumineze mai degrabă prin noi și în noi.