Printre pixeli si zambete discrete, dibuesc prea bine emotiile, intrebarile si bucuria latenta de a fi parinte – un rol mult dorit si visat care ne da un dram in plus de energie si curaj sa razbim in pandemie.
Gazda deschide intalnirea cu lumina si zambete. Interactioneaza cald cu copilasii care mai apar inca in fundal, pana sa inceapa cursul de suport. A deschis intalnirea cu informatii bune, bogate si reale despre adoptie. Adevaruri pe care parintii adoptivi au nevoie sa le auda, chiar de mai multe ori. Am rezonat cu fiecare idee, si mi-a amintit cu bucurie de grupul meu de suport. Inca imi revin in minte fraze anume impartasite de Alina sau de alti parinti. Spre sfarsitul grupului meu de suport, parintii au prins curaj si au devenit tot mai vulnerabili si au impartasit din provocarile lor reale, si mare parte din bogatia acestui curs a fost sa auzim alti parnti ca simt ca noi, sau ca duc lupte similare.
Eu am tras adanc aer in piept si cu bucurie am impartasit parte din povestea noastra, din provocarile si succesele nostre ca familie. Si pe cat posibil am ramas pe subiect: Sentimentele noastre fata mama biologica (tangential cu asistentii maternali) si deschiderea de a ne impaca noi insine cu trecutul copiilor nostri, astfel ajutandu-i pe ei sa se vindece. Foarte repede le-am simtit pe mamici, chiar prin microfonul mult, rezonand si zambind, tragand parca mai aproape, si conectand punctele de legatura din povestile nostre de adoptie. Asa cum copii nostri rezoneaza cu alti copii adoptati, asa simt eu la fel cu alte mamici adoptive. Ne intelegem din priviri.
Poate pare o investitie mica acum,dar incurajarile, invataturile si relatiile formate in grupurile de suport la DGASPC sunt o resursa extraordinara mult timp dupa ce se incheie. Eu multumesc pentru efortul vostru si pentru inima cu care incurajati familiile adoptive. Cu bucurie.