Am avut mereu încredere în emoțiile mele. Pentru ca nu le-am forțat din exterior și adulții au avut răbdare cu mine să mi le înțeleg când eram mica. Când mă întristez, mă îngrijorez sau mă enervez ca și mamă, ascult curioasă ce se întâmplă în interiorul meu. Și orice frică sau sentiment neplăcut își are rostul. Mai ales acelea trebuie cercetate. Sigur ne spun ceva important.
Doar ca încă învăț când să le las să se întrevadă, și când le domolesc sau le ajustez înainte să spun sau să fac ceva.
Căutăm echilibru și căutăm pacea, dar câteodată blândețea falsă transmite confuzie și neîncredere. Și copiii știu când fac ceva demn de laudă sau ceartă.
M-a mințit uitându-se în ochii mei ca sora ei s-a uitat prin poze pe telefon când de fapt, bateria se consumase pe la ora somnului cu căutat informații despre iPhone 17, sky scrapers in New York, si cat costa chiriile in America (după ce ne-am văzut cu Ioana).
M-am gândit dacă sa o confrunt sau sa las lucrurile așa. Însă când s-a întors de la școală doar i-am comunicat ca știu ca nu Ivy a stat pe telefon după ora de culcare. A încercat sa se justifice din nou si i-am spus sa nu mai adauge la minciună. Nu am întrebat-o daca e adevărat. Doar i-am spus ca știu si i-am arătat si cum. N-a spus nimic. Insa eram atât de mâhnită in inima mea – si am recunoscut emotiva ca o întristare adâncă in faptul ca nu pot avea încredere in ea. Am tot sperat si am tot dat șanse, dar realitatea e ca nu o pot întreba nimic fără sa ma îndoiesc de ce spune. Oare când a început acest trend. Am lăsat de la mine de câteva ori si a crezut ca ma fraierește. Poate.
Chiar când s-a întâmplat acest incident ea a cerut sa iasă in oraș cu niște colege la mall, sau in centru sa se plimbe. Seara târziu. Si i-am zis ca nu se poate. Și-a risipit toate chipsurile de încredere. Cu minciunile spuse. Fără nervi, fără voci ridicate. Ci doar o limitare clara de libertăți pentru ca nu am încredere in ea. Mi se pare foarte dureros sa spun cuiva ca nu am încredere in el. Cred ca e vorba cu cel mai amar gust.
Viața a continuat. Eu nu am cerut si nu am așteptat nimic in plus. Le-am dus si le-am adus de la școală pe fete, le-am dat de mâncare, le-am zâmbit si îmbrățișat, dar in inima mea m-am retras un pic sa ma protejez sau sa transmit că așa nu. Nu ca pedeapsa. Îmi amintesc ca in esență m-am purtat cu drag fata de fete si le-am împlinit toate nevoile, doar ca de data asta am exprimat in cuvinte realitatea neincrederii.
Eram de o zi la Paltinis si ma suna jackie sa îmi spună ca a luat o nota mica la lucrarea de la mate. Si n-a vrut sa stea cu grija tot weekendul sau sa ma supere când ma întorc. Știa ca o sa aflu oricum si ar vrea sa își câștige câteva puncte de încredere înapoi. Am fost impresionata ca a luat așa o decizie de îndrăzneață, si ca a acționat. Si ca și-a asumat curajos o conversație dificilă.
Dar spre surprinderea mea luni dimineața am aflat ca avea teme la mate si nu si le-a făcut. Mai avea o ora până sa meargă la școală dar pur si simplu i-a scăpat din minte. Se pare. Si in weekend a mers la cumpărături cu tati si Ivy, si s-a uitat la filme. Cu doua note mici la mate, realitatea ca nu își da foarte tare silința, ca într-adevăr nu ii vine ușor sa învețe la mate, dar o pot ajuta, ea se lasă pe-o ureche si m-a luat pe nepregătite lipsa de motivație si cât de repede s-a întors pagina.
Am nevoie sa ma protejez de dezamăgiri si neputința. Si le aduc in fata Domnului. Si ma rog pentru înțelepciune, si pentru fete ma rog sa aibă voință si o minte deschisă la a învață.