Doi ani

Doi ani de cand am tatonat iar terenul adopției
Pregătind-o pe Jackie,
Cercetându-i dispoziția și deschiderea.

Dar hotărârea a rămas a noastră.

Din nou Conrad a fost gata întâi. Hotărât.
Eu am rămas cu ruga:
Să-mi țin mintea și inima deschisă
Să am răbdare și putere
Să parcurg pașii birocratici,
Să-mi pun încredrea în Dumnezeu
Și să mă adaptez ritmului nou.

N-am știut în ce ne băgăm.
Că așteptarea noastră
Va fi mai lungă și mai dureroasă
Decât orice am îndurat în prima adopție.

Când am hotărât că adoptăm din nou,
Jackie avea patru ani.
Acum are șase.

De doi ani ne rugăm pentru sora ei.
Ca Dumnezeu să o păzească
Și să o aducă acasă cât mai curând posibil.
Ne rugăm ca tranziția ei să fie ușoară
Și ca Dumnezeu să ne dea răbdare și putere
Să ne adaptăm unii la alții ușor.

Jackie se roagă de asemenea.
Așa cum ne aude pe noi rugându-ne.
Îi spun că va fi și greu
Și pentru ea și pentru noi
Mai ales la început,
Dar că va merita.
Iar iubirea noastră nu se înjumătățește
Ci se dublează.

Deși multe s-au schimbat între timp.
Dinții ei, școala, înalțimea și mărimea la pantofi
Totuși statornicia noastră în a adopta din nou nu s-a schimbat.

Aseară Jackie a dormit la bunici
Și le-a spus să continuie să se roage pentru sora ei.

2019 a fost un an greu
Plin cu multe călătorii palpitante,
Dar cu un gol mare în el.

Cum să aștepți cu sufletul la gură un telefon
Un semn de viață,
O veste bună…
Cum să-ți pui viața în așteptare
Când viața încă se întamplă.

Am obosit să-mi justific optimismul
Sau determinarea
Unor străini
Față de care ne-am dovedit deja
Resursele spirituale, emoționale și fizice.

N-am uitat. N-am uitat că va fi și greu.
Știu însă că fiecare poveste e diferită.
Și fiecare viață merită.

“Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” (Matei17)