Despre schimbare

Le povesteam fetelor zilele trecute că deși știam adânc în ființă mea ca suntem pe drumul cel bun, ca adopția este soluția situației noastre ca familie, mă ispitea îndoiala. Schimbarea e grea, dezradacinarea dureroasa, re-atasarea un proces anevoios, și totuși a rămâne fiecare unde suntem nu este o soluție fezabila. Doar evitam inevitabilul. 

Da, copiii noștri sunt confortabili acasă la asistenții maternali, în mediul familiar, în limba familiara, majoritatea trăind o copilărie idilică la țară. Ce avem noi sa le oferim? Doar schimbare? Schimbare de mediu, de școală, limba, județ. 

Dar le oferim o noua identitate. De copil adoptat nu doar de copil abandonat. Fii și fiice. Preaiubiți. Le dam un nume. Și un pașaport. Și un loc al lor din care pot zbura când sunt pregătiți nu doar când împlinesc o vârstă. Un acasa pentru totdeauna.   

Fiica mea cea mare îmi spunea alaltăieri ca se bucura tare mult ca am adoptat-o. Ca dacă nu o adoptam probabil nu ieșea niciodată din țară, nu făcea școală de muzica, nu se reunifica cu sora ei. Ci stătea intr-o lume mică. La țară. 

Vizitează cu drag asistenții maternali, dar acum realizează mai mult ca oricând pana acum felurile în care s-a schimbat viața ei de fapt. 

La aproape 10 ani conștientizează lărgimea vieții, și apreciază oportunitățile de creștere, fără să-i spunem noi nimic, ci prin proprie observare, în loc sa nutrească sentimente de frustrare datorită limitărilor spațiale.

Nu suntem salvatori ca părinți adoptivi. Pe multi dintre noi copii noștri ne salvează. Devenind părinți ne reinventam ca oameni, ne suflecam mânecile și iubim cum nu credeam că-i posibil. Ne vindecam de egoism și ne încercăm puterile devenind astfel mai puternici. 


Când fetele plângeau de dorul asistenților maternali le spuneam că e normal să simtă așa. Pentru că i-au iubit și au fost iubiți acolo. Și ce bine că a fost așa. Le-am spus că mă doare durerea lor, dar împreună o sa trecem prin ea. Am făcut loc jelerii trecutului. Și la ambele fete a arătat diferit aceast doliu, și la una a durat mai mult ca la cealaltă. Nu există o rețetă ci ne-am adaptat din mers, cu toată sinceritatea. Am folosit aceste oportunități să le tot vorbim despre adopție, despre rostul adopției și ce căutăm noi în viața lor. Cât îi iubim de mult și cum suntem ai lor pentru restul vieții.