E sâmbătă și târziu. Conrad se apucă să spele vasele după cină. Jackie tot printre picioarele noastre, ca și Rufus de altfel. Bucătăria deodata pare neîncăpătoare. Conrad o roagă pe Jackie să meargă în cameră. Ea zice Nu. “Stau aici.” Pe un ton răstit Conrad îi strigă numele. Rar reverberează așa baritonul lui. De altfel, daca ma enervez eu, tot numele i-l strig. Și apoi un TE ROG apăsat și intens. Nu vrei să te rog așa. În fine, încă ne învățăm limitele, și ne punem puncte de reper. 

Jackie însă pleacă fără un cuvânt și se oprește în mijlocul camerei de zi, încruntată, cu mâinile încrucișate, ba nervoasă, ba stă să plângă. O intreb ce-i baiul. Îmi zice că se desparte de Tati ca prieten. Ce sa zic? Nici nu știu. O ascult în continuare. Înteleg de unde vine supărarea ei. Și o las să o proceseze. Tati vine și se împacă cu ea. 

Se mai intampla niște treburi, ea mai aruncă niște vorbe în vânt, și ajunge iar pe scaun, de data asta în hol (că nu era loc în bucătărie, la doi metri de mine. Îmbufnată zice ca azi a fost degeaba, că n-a facut nimic fain. Mofturi. Că nu s-a jucat cu prietenul ei Daniel afară. Îi amintesc ce am facut de fapt interesant peste zi, la care ea răspunde. “A da!” 

Și cât era ea în time-out, încruntată, i-am spus ca a fost dureros pentru mine să aud ca ea vrea să se desparta de Tati ca prieten. I-am spus ca noi niciodata nu o să ne desparțim. “Știi ca eu și Tati ne-am mai certat. (I-am captat toată atenția cu fraza asta) Tati nu a spus niciodată, nici măcar la nervi, că se desparte de mine. Și nici eu nu i-am zis că mă despart de el. Noi suntem o familie și familiile rămân unite, chiar și când se mai supără unii pe alții.” 

Să-i fi vazut ochii mari, spatele îndreptat, asculta cu o încântare rară. “Da? Noi nu ne despărțim niciodată de supărare?” -Niciodată.