După ce a venit de la școala, J. și-a dat seama că și-a lăsat dosarul în bancă. Își pusese geaca în rucsac, și dosarul nu a mai avut loc… Așadar eu dau vina pe toamna care-i prea caldă.

În clasa 0 nu au teme. Uneori însă își aduc acasă câte o fișă de practică.

Cu ochi în lacrimi îmi spune că maine ar fi primit o față zâmbitoare daca face fișa cu semne de circulație.

Am încercat sa o liniștesc spunându-i ca nu-i așa importantă fața zâmbitoare (nota). Dar pentru ea împlinirea responsabilității părea importantă. I-am amintit ca nu-i un capăt de lume daca nu își face tema, dar am hotarat să o ajut și dintr-un alt punct de vedere. Să-i zidesc încrederea în Găsirea de soluții. Ne-am gândit împreună. Să ne întoarcem la școală era prea mult. Timp, trafic, stres.

I-am scris învățătoarei si am întrebat-o daca mi-ar putea trimite în format digital fișa. Zis si făcut. Am printat-o. Să-i fi fetișoara bucuroasa că va reuși să-și facă tema! Și că am găsit o soluție impreuna.

Mă bucură dorința ei de a-și împlini responsabilitățile școlare. Aș vrea să știe însă că există o limită sănătoasă la îngrijorarea legată de școala. Dar Reacția ei ulterioara “mami, ești foarte descurcăreață!”a fost extrem de prețioasă. A doua zi școlărița a primit și aprecierea oficială.