Acum un an spuneai “gande” in loc de galben, si era dulce. Te mai încăpățânai sa stalcesti o mâna de alte cateva cuvinte. Azi nu te mai saturi sa vorbesti in engleză. Deplin, fluent, complex.
Te opresti din cand in cand sa decizi ce cuvânt e potrivit. Cauți intens in ambele limbi. Ma găsesc pe mine in pauzele tale. Dar pe tine nu te frustreaza munca asta. Ai o placere deosebita sa vorbești. Mult. Si noua limba descoperită iti face si mai multa pofta sa ne zici despre orice. Inițiezi conversații in engleză cu oricine. Cu păpușile si cu rufus tot in engleză vorbești. Ce bine ca ei te înțeleg. Cărțile multe de povesti pentru copii in engleză pe care le alegeai doar pentru mine ca sa ti le traduc live, toate au căpătat o noua dimensiune. Citindu-le doar in engleză le redescopăr eu însămi Frumusețea si fluiditatea. Acum tu contribui neinvitata la toate conversațiile noastre dintre mommy & daddy. Iti creste inima ca înțelegi tot. Iar noi gata, rămâne sa povestim de ale noastre doar cand dormi.
Oare in 3 luni poate deveni un copil fluent in alta limba? Oh. Lunile de frustrare in care iti încruntai discret nasul si rămâneai cu ochii mari, ca nu înțelegi deplin ce zice tati. Cărțile citite de daddy de care te saturai ca nu le înțelegi, dar tot tu le alegeai si ii spuneai lui tari sa ți le citească in romaneste ca si mami, convinsă ca se poate. Din păcate tati si-a pierdut cel mai bun profesor de romană. Tu. L-ai motivat si învățat sa vorbească romaneste intr-un an cat n-am reușit eu in zece. Literalmente. Acum e turnul Babel la noi acasa. Mami s-a dat pe brazda si acum vorbim si noi doua in engleză. In cele trei luni in California am fost aliatul tău in limbajul secret românesc pe care nimeni nu il înțelegea.
Cineva cu autoritate ne spunea anu trecut ca e timpul sa te învățam engleză. Noi am facut si trăit din intuiție si te-am lăsat sa iti găsești tu ritmul. Si ce bine am facut. Nici o grăbire nu te-ar fi ajutat sa iti gasesti echilibrul in ambele lumi.
Noi am ramas la fel in adâncul nostru, dar cu aceeasi suflare zic ca ne-ai transformat si ne provoci zilnic sa fim mai buni in esența.