Lecția din săptămâna altfel. Livrată cu un ton apăsat. Din păcate.
“Sincer, eu nu prea am chef să merg mâine in excursie cu clasa”
E vineri și se încheie săptămâna altfel. Apoi începe vacanța de Paști. A fost târg azi și zilele au fost pline de distracție și gustări delicioase. Ieșirea de mâine e scumpă dar, după scurte deliberări în mintea mea, și desigur dorința exprimată a fiicei mele mici, am hotărât că plătim transportul și pizza pe care o vor face ei ca experiență culinară.
Are 9 ani. Și se răzgândește des. Vrea la înot. Ba nu mai vrea. Vrea la bunici, apoi se răzgândește. Vrea la cumpărături, nu mai vrea când vede o prietenă afară la joacă. Nu vrea desert. Apoi se răzgândește că vrea. Și până acum am acomodat schimbările ei fără nici o supărare. Ba chiar le anticipez. Când nu comandă suc, sau nu vrea să îi pun în farfurie, după un minut se răzgândește. Și deseori știu exact cum se va răzgândi.
Dar azi am zis stop.
Da-ul tău să fie da. Și nu-ul nu.
Ne ținem de cuvânt și dacă ieșim în pierdere. Cuvântul nostru are valoare și greutate. Trăim cu integritate și construim încredere.
I-am spus cum iarna asta învățătoarea ei ne-a anunțat dimineață ca nu mai ajunge la școală ca fiică și are febră. Alteori ne-a anunțat dimineața ca nu ajunge la școală că ea avea migrene. Ideea e ca nu se pun absențe și nu există profesor înlocuitor.
Cum Jackie merge la școală după masă, ar fi fost extraordinar să stăm acasă dimineață. Mai ales iarna. Dar dacă le-am spus vecinilor ca duc eu copiii la școală în dimineața respectivă, e târziu să mă răzgândesc.
Și așa am făcut drumul dus întors de 20km doar pentru că mi-am dat cuvântul și m-am ținut de cuvânt. Nu era o simplă schimbare. Trei vecini și-au făcut altfel planul cu ceilalți copii din casa lor. Ar fi fost comod și poate justificat să spun: “eu nu mai trebuie să o duc pe a mea. Voi descurcați-vă.” Dar ce valoare ar mai avea cuvântul meu?
Ivy a avut cuvintele de răspuns, surprinzător de pe faza. “Mă voi ține de cuvânt. Ce promit ca fac voi face.”
Și adaptabilitatea e bună. E bine să fii flexibil. Dar consecvența cuvântului dat zidește caractere.
În următoarele zile, și Ivy și Jackie au avut de făcut ceva alegeri, și cu potențialul să îmi dea mie de lucru, cu explicații sau muncă de convingere. Nici nu știam ce povară mentală am cărat ca mamă până acum. Ambele fete și-au asumat deciziile luate anterior și doar mi-au spus: “am zis că facem asta, ne ținem de cuvânt.”
Wow! A fost chiar așa de ușor? Să re-clarific o așteptare la o vârstă mai matură și să o spun cu încredere că și ele se pot adapta.