Copiii noștri au petrecut 5 ani orientați spre un adult înțelept, disponibil, care le vedea și scotea în evidență calitățile si erau bine ancorați ca și colectiv. În cele 5+ ore pe zi li se hrănea foamea de atașament cu interacțiuni sănătoase și povești și corectare blândă. Învățătoarea era mereu cu ei, și în pauze.
Am intrat într-un nou sezon. Copiii au încă deprinderi bune și resurse sănătoase de atașament. Și mulțumesc Domnului pentru regula școlii de a limita accesul la telefoane pe toată perioada cat sunt la școală.
Socializarea digitală excesivă nu hrănește foamea de atașament. E ca și un desert pe care îl servim uneori după ce am mâncat o mâncare nutritivă. Dar nu mâncăm chipsuri și dulciuri la orice vreme, înainte de masă sau până seara târziu. Apoi avem probleme cu sănătatea.
Copiii, si după ce intra in adolescență, sunt flămânzi zilnic după atașamente sănătoase, cu adulți care îi iubesc necondiționat. Părinți, bunici, mentori, învățători, Maturi și disponibili, care pot trasa limite clare și îi pot încuraja cu generozitate. Orientarea excesivă spre prieteni nu hrănește această foame. Cu atât mai puțin cu cat această foame se încearcă a fi hrănită prin socializare digitală.
Probabil cu toții va gândiți când, cât și cum să înlesniți accesul copiilor la lumea digitală. Si daca ei își gestionează singuri timpul pe telefon (sau computer), oare mai avem autoritatea să resetăm limite și așteptări? Eu cred ca da.
Îmi dau seama ca pentru generația copiilor noștri scriu aceste cuvinte anticipativ. Însă conținutul acestei cărți a fost o încurajare pentru mine, si m-am gândit sa împart si cu voi câteva idei.