De ce mi-o fi frica de noapte in țara mea?
…Logic, nu are sens.

Am petrecut trei zile in București. Am zburat singura la o conferinta.

S-ar părea ca foarte rar mai facem lucruri separat sau singuri, eu si Conrad, in ultima junatate de deceniu.

Acum ma întorc cu trenul noaptea la Cluj. Toata lumea in jur are smartphone. E plin in tren. Dar ce dinozaur sunt eu! …ca ultima data cand am mers cu trenul aveam un nokia 3310 si lumea călătorea uitandu-se gânditoare afara pe geam.

Totusi oamenii parca nu vorbeau atât de tare si fara sens.

Trei bătrâni vorbesc certăreț despre lipsa locurilor in tren si încurcătura de la ghișeu, ca le-au dat locuri la cușeta dar doamna e prea bătrâna sa urce in cușeta, si a facut schimb cu un student. Cand a venit controlorul a întrebat-o la ce facultate studiază. E foarte caragialesc in tren. Domnul Goe era discret pe langa teatrul prezent in jurul meu din tren.

In fine, cat am fost la București, conferinta se termina la 9 seara. Mi-a fost oferită o gazda minunata la vreo 7 km depărtare de locația summitului. Nu sunt fan taxi. Prefer transportul in comun, din motive de mediu, de independenta…
Asa am gasit o varianta de călătorit cu tramvaiul.

Tramvaie vechi de 4 decenii. O experiența.

Mergând spre stație mi-am dat seama ca ma încearcă un sentiment de teama. Si am fugit de el ca un copil ce fuge de umbre si zgomote surde.

Mi-a fost frica sa nu fiu jefuita, bătută sau mai rau. Povesti. Cateva incidente de iresponsabilitate din adolescenta, cand strigau derbedeii seara tarziu dupa noi cand veneam de la biserica, culmea… sau fricile autosugerate in timp. Cine știe.

M-am scuturat si mi-am zis sa-mi vin in fire. Chiar asa mi-am zis “hai, ca poti sa te descurci. Nu-i nici un pericol” prea familiarul ma îngrozea. Am fost in nenumărate tari, noaptea, probabil mult mai vulnerabila decât acum… si ma relaxam complet in papucii de turist. Dulcea ignoranță.

Ce-i si cu mintea asta ce regreseaza in frici.

Dar mi-am revenit. Am ajuns la gazda cu bine, si mi-am dat seama ca frica mea de a merge pe jos noaptea prin București nu trebuie alimentata. Însă, sincera sa fiu, m-am rugat sa ma păzească Domnul.

Si apoi m-am bucurat de aventura. Sper sa nu-mi pierd simtul acesta al explorării si independentei, al curajului de a înfrunta situații noi sau dubioase.

Călătoria asta la București, doar doua zile dupa ce ne-am intors din Austin, cu somnul dereglat, însă cu vreme extraordinar de calda, s-a dovedit a fi mai frumoasa si fructuoasa decât m-am așteptat. Si ce oameni faini am cunoscut acolo!