Zilele astea iar au ieșit scântei din neînțelegeri. Decizii luate în pripă, decizii contra sfaturilor mele, testarea de libertăți și oportunități.
După o seară în care ar fi putut demonstra ca sunt responsabile, să închidă televizorul la 9 și să meargă să se spele pe dinți, fetele au mai început un film și au mâncat o ciocolată întreaga.
A doua zi Jackie a mers la boba cu 2 colege. Apoi la DM și au testat machiaje. Aproape a pierdut autobuzul ca era prea aiurita și cea mai responsabilă dintre fete.
A luat o notă mică la test la mate pentru ca în pauze fuge la magazin în loc să stea liniștită să reiese sau să guste din pachetul adus de acasă.
M-am gândit mult cum să abordez situația. Unde este deconectarea? Are încredere în mine sau crede ca nu știu despre ce vorbesc, despre ce important sau cool la ora actuală. Sau ca vreau sa ii fur toată distracția.
Am încredere zice Jackie. Cărțile mi-s pe masă. Nu am păcălit-o cu nimic. Știu ca i-am câștigat de-a lungul timpului încrederea. Știu ca uneori nu e de acord cu deciziile noastre, dar le accepta și merge pe mâna noastră. Azi mi-a zis ca seara când se gândește la ce alternative are avea viața ei, cu cine i-ar fi mai bine, îi trece supărarea ca își dă seama ca la noi și cu noi e ea însăși, cea mai bună versiune a (vieții) ei. Zice ca îi plac limitele impuse de noi, grija și îndrumarea, corectarea și mentoratul, ajutorul și disponibilitatea. Și îi trece orice supărare. Și o văd. Cum întreabă dacă putem începe iar, un nou început ca și cum nimic rău nu a-a întâmplat. Să o iert și să mă ierte. Și avem o relație strânsă și o fundație solidă. Și când o întreb și mă aștept la orice răspuns “ai încredere în mine?” Îmi dau seama ca răspunsul la întrebarea asta a modelat relația mea cu Dumnezeu. Și dacă nu intrige deplin, am încredere în el, și îl urmez. Îl cred pe cuvânt. Și această simplă decizie mi-a salvat viața.