Fără pretenții, cu capul pe umeri și cu piciorele pe pamant, așa ne-ați inspirat să devenim adulți întregi.
Nu v-ați cerut drepturile unul de la altul, nu v-ați declarat așteptările, ci v-ați slujit reciproc, și ne-ați grijit pe noi cu tot ce ați avut mai bun, și mai ales cu o inimă sinceră în vorbire și purtare.
Ați fost harnici și pozitivi. N-ați cerut mai mult de la noi, ci doar cât putem. Și mai ales, atunci când ne-ați spus că putem mai mult, voi chiar ați crezut în noi. Din neajunsurile copilariei voastre, ați transformat în mai bine copilaria noastră. Fara un plan exact și fără dorința de compensare, ci pur și simplu dintr-o inimă de parinte bun, cu ochii ațintiți Sus, nu pe noi. Pe noi ne-ați tinut cald de mâna.
N-a fost nevoie sa devin mamă ca sa știu toate astea. Le-am intuit de mult, pentru că am avut spațiu alb să simt, să vad, să ințeleg. Noi copiii nu spunem deajuns de des, chiar și după ce devine clar ca lumina zilei, cât de mult ne apreciem părinții. Pentru răbdare, pentru rezistență și determinare. Pentru sacrificii și iubirea asta de părinte care e har pur. Pentru nopți nedormite, pentru veghe în boli, pentru griji în adolescență, și pentru mesele calde pe care le apreciem în gust, sănătate și consecvență doar când plecăm de acasă.
Noi suntem darurile voastre de la Domnul, așa cum ne-ați spus și ne-ați tratat ca atare, cu încredere în Dumnezeu, cu libertate. Dar ce daruri ați fost și sunteți voi pentru noi. De ce are nevoie un copil? De o casă și o masă caldă, împreuna cu parinți care Îl cunosc și iubesc pe Domnul, și astfel fac loc iubirii bune în casă. Restul sunt detalii.