Dragile mele fiice, Ieri v-ați certat iar. De când ne-am întors din Austin, tensiunea dintre voi apare tot mai des. Deși am încercat sa adresam divergențele devreme, si cu înțelepciune am sperat. Dar îmi dau seama ca nu am nici un control. Pot doar influența relația dintre voi.

Ivy, cu vocea ta dulce, noi toți încercăm sa te convingem sa vorbești mai tare. Poate nu e cel mai încurajator sau motivant pentru tine. Ca încă ne strădium, si tu tot mai încet vorbești. Gâtuită parca de emoție. Nu știu de ce. Tăcută ai fost din totdeauna. Un observator bun. Amiabilă si lipicioasa. Dar chiar părțile astea bune încep sa o sâcâie pe sora ta care încearcă sa își găsească individualitate, separat de noi, dar si de tine. Probabil eu eram pregătită pentru asta, dar tu nu. Tu resimți atitudinea ei ca pe un abandon. Când vrei sa îmbrățișezi des si te lovești de un zid de respingere, fie el si justificat, probabil doare. Si uite așa te folosești de ce ai sa îți recâștigi puterea, individualitatea. Nu știu de ce faci asta, dar te trezești spunându-ne tot ce nu face sora ta bine, la timp sau ce am rugat-o sa facă. Si ea se supăra pe tine si îți zice sa taci. Și așa intrați într-un cerc vicios. Eu încerc sa fiu vocea rațiunii, să vă îndrum dar și să fac mereu un pas deoparte să vă las să vă găsiți ritmul si relația. Nu vreau sa mediez totul între voi dar cred ca aveți nevoie sa va reamintiți ce contează, si ce e bun pentru voi.

Știu ca prețuiți pacea.

Azi în mașina v-ați cerut amândouă scuze. Jackie te-a împins si te-a pârât și ți-a zis sa taci una-întruna. Tu, după ce te-a rugat sa nu aduci vorba despre tunsoarea ei la bunici, ai dat in vileag tot ce ți-a trecut prin cap. Și de cine-i place și ce nu face bine.

Eu m-am supărat când mi-ați spus cum v-ați purtat la bunici si ți-am dat un “ticket.” Când colegii de la scoala fac prostii primesc tichete. Si așa eu m-am liniștit si tu ai înțeles gravitatea situației.

Te-ai dus sa te culci. Cred ca faci si spui prostii când ești obosită. Si obosiți suntem cu toții.

Jackie, mă minunez de maturitatea ta, dar in același timp te lupți cu înverșunare pentru dreptate.

Tatăl meu doar ne-a întrebat când eram mici, când eu și fratele meu ne certam din te miri ce, ce ne făceam daca eram mai mulți frați. Am fost si eu mai mică. Resimțeam lipsa de putere. Nedreptatea.

Tata era dezamăgit ca eu si fratele meu ne certam. Ne-a si amenințat ca ne da cap in cap. Dar alte soluții nu ne-a dat. Era doar dezamăgit. Mama ne bătea pe amândoi când ne certam. Eu strigam după ajutor, că cine știe de ce mă tachina, si mama venea in fuga fluturând un pumn in aer. Si uite așa, nu am multe resurse de cum sa știu din instinct sa gestionez luptele dintre voi. Care sunt cred normale si sănătoase. Competiția, pârâtul, certurile, cerutul drepturilor… și iertatul/ Dar încerc dragile mele. Îmi dau silința să vă învăț bine. Și azi in drum spre școală am ajuns iar la un consens. Sper sa ne țină pacea mai mult tura asta.

—
La masa de prânz v-am provocat să încercăm cu toții un ton blând unii cu alții. A fost o zi magică. Doar un “taci” ti-a scăpat ție Jaclyn, de care tei-a dezis imediat cu scuzele de rigoare. V-ați jucat mult și frumos împreună și afară și în casă.
Vai, câte războaie pornesc din vorbe. Dă-ne Doamne cuvinte de pace.