Abia aștept să petrecem timpul înspre Păltiniș
în mașină să ne conectăm, să povestim,
și inevitabil să facem puțină terapie prin râs.
Să aud pe unde mai sunteți,
ce proiecte mai încropiți și ce provocări mai întâlniți.
Nu vreau să fiu prea ocupată pentru relații personale.
Le prefer pe acelea în locul activităților mărețe.
Am făcut destule activități “ca trebuie”
Nu mai vreau.
Iar am început să îmi umplu serile cu zoom-uri
dar acum e mai greu când Jackie termină școala la 6.
Vreo două mese le mănânc pe fugă să merg la un zoom
de care de multe ori aș putea lipsi liniștită.
Nu aflu nimic nou, nu aduce nici un plus de valoare,
In marea de femei nu contribui cu nimic
Nu-mi vine deloc natural sa ma bag in discuție daca nu sunt întrebată
Zoom-uri suprapuse
stresul alesului sau imediat unul dupa altul
Astea m-au adus in burnout.
Acum aleg liniștea.
Nu mai vreau întâlniri de cohortă.
Am făcut prezentă fără excepție
când era Feli, ca veneam cu ea
O față familiară
Ne îndemnam una pe alta
Aseară am ascultat o întâlnire intre 5 coordonatori pentru un proiect
Si moderatorul a dat startul
A setat așteptările – ce vor discuta, cât durează
a împărtășit contribuția lui si apoi pe rând
a întrebat pe fiecare specific daca are ceva de adăugat
A concluzionat si a confirmat următoarea întâlnire.
Unii erau mai pregătiți, alții mai puțin
Dar fiecare a primit microfonul
Nu au dat din coate sa se audă
Sa zică iei ceva
Sa se smite inclusive sau ca au contribuit totuși.
Am fost in întâlniri zoom unde nu am zis nimic nimic
Si am plecat mai epuizata emoțional decât am venit.
In întâlnirea noastră de momco in iris
15 mame au împărtășit ceva despre ea
Fără întrebări exacte
a durat 30 minute.
Asta dupa ce am vizualizat filmul cu istoria momco.
Dar si daca trebuia sa încheiem subit evenimentul
Am simțit ca întâlnirea a fost un câștig doar din prezentări.
Fiecare s-a făcut cunoscuta
Fiecare a ascultat inima celeilalte
si acum ne știm si mai bine.