Și am cinat împreună și v-am spus de dragostea Tatălui, despre speranța și vindecare.
Iertarea e grea pentru cine are așa de mult de iertat. Un tânăr de aceeași vârstă cu Izidor a întrebat ce sa facă daca nu își poate ierta părinții ca l-au abandonat. A crescut in orfelinat pana la 22 ani când a fost dat afara din sistem. Bătăile si abuzurile indurate sunt greu de uitat si de iertat. Si totuși acest tânăr nu a întrebat cum sa ii ierte pe abuzatori, ci își exprima neputința si furia in fata acestei chemări de a-i ierta pe părinții biologici.
S-a făcut liniște. Si Izidor a fost cel mai emoționat din câte seri de film am avut. E o întrebare grea, insa nici măcar iertarea nu este o obligație. Este o chemare si un îndemn al Domnului, dar nu e pentru binele Lui sau al celui ce a rănit. Cel mai mare beneficiu este pentru cel ce iartă pentru ca dezleagă lanțurile care l-au ținut prins in trecut. Unde era Dumnezeu când, copil fiind, eram abuzat? O întrebare sinceră si zguduitoare si relevanta. Si Izidor a răspuns așa “Isus era pe cruce, cu carnea zdrelita de bici, batjocorit, sângerând, coroana de spini pe cap, însetat si parasarit. Si ce a spus El atunci? L-a rugat pe Tatal sa ii ierte pe chinuitori ca ei nu știu ce fac.”
Tânărul ce a crescut la orfelinat e un om optimist, in ciuda trecutului sau. Nu știe câteodată pana unde poate intra in viața cuiva, si cere ca un copil, dar are un soi de sinceritate si de transparenta care te invita să-l întâlnești acolo unde e. Cred ca a făcut pasi uriași spre vindecare deși pe pământul asta nu va fi ca nou. Totuși, la întrebarea asta, pe care a pus-o si la o conferință ARFO, atunci cu toate cunoștințele de psihologie, oameni certificați nu au putut-o răspunde așa de clar. Un alt copil părăsit care a trăit într-un orfelinat mai traumatizant, cu un handicap ce i-ar fi risipit orice șansă la speranța, i-a vorbit despre iertare. “Daca eu nu pot ierta pe cei ce mi-au făcut rău, cum ma aștept ca isus sa ma ierte pentru tot ce am făcut eu rău? Merita încăpățânarea mea de a nu ierta acum pe Pamant, o vesnicie fără Dumnezeu?
Ascultându-l mi-am dat seama despre libertatea pe care a găsit-o El deja. Piciorul lui Izidor nu e vindecat, amintirile lui nu s-au disipat, poată cu el cicatrici si pe dinautru si pe din afara. Si totuși el luminează atât de frumos. Atât de puternic. Atât de senin. Nu diminuează durerea, zdrobirea, pierderea, rănile, dar vorbeste si despre cum mama lui adoptiva l-a învățat despre isus chiar când el nici nu voia sa audă. Si la timpul potrivit dragostea ei si statornicia ei au dat rod. La un moment dat, Izidor a gustat si iubirea părinteasca, deși era deja adolescent când a fost adoptat. Si inima lui e pentru a face cunoscut adevarul, si a incuraja pe alții in întreagă lume sa îndrăznească sa facă un gest de bunătate curajoasă, in ciuda a ceea ce zice cultura sau ce zic cei din jur. Si un gest care poate fi văzut ca o cruzime, cum a fost gestul de bunătate temporara, poate nu intelgem deplin acum gesturile mici de bunătate, dar acestea vor da roade, si ele seamănă speranța in inima copiilor vulnerabili.
Așa a fost cu Izidor in vizita. A fost un timp bogat, si nu ne-am fi dat duși. Dar am simțit ca l-am primit pe Isus in casa, si doar 60 de oameni am ieșit sa îl auzim, dar ce bine ca am fost acolo. O casa de rugăciune, s-a simțit harul si pacea si dragostea. A fost emoționant din multe puncte de vedere. Mulțumim Domnului pentru acest privilegiu.